(între timp deschid o carte mai am destulă putere
să mă plimb pe malurile Senei într-un poem de Rimbault)


pe bărbatul acela l-am zărit
o singură dată în viața mea
dormeam în autobuz
și-am deschis ochii în ochii lui
se pregătea să coboare
era chiar la ușă cu o valiză
imensă din piele maro
în privirea lui gri-albăstrui
se deslușea o geometrie tristă
linii frânte de plaje părăsite
cu pescăruși purtând doliu alb
ca o prelungire a cântecului
de lebădă perfect oval
din visul meu
era firesc să-l strig atunci pe loc
dar l-am lăsat să coboare
fără să privesc încotro s-a dus

am închis ochii
peste cea mai vie imagine
a celui de care-mi va fi totdeauna dor
și pe care-l știu pe de rost
de undeva dinainte
de mine