Ciclop cu ochi hain, turnând otrava
în trupul care-mi ține loc de casă,
nuntește spaime, în măsuri egale,
închise în refugii. Nu-mi mai pasă

de toamnele încremenite-n aer.


Poem nedefinit, fără iluzii,
silabele își numără, zănatic,
mai rare, violete, mai departe,
mustind în ochiul gol, pustiu, apatic

și nu-mi mai pasă de-s învinsă-n zori
de toamnele flămânde de ninsori...