Cu mâinile întinse pe chronos în balanță,
Sunt un Iisus profan al trecerii spre seară,
Îmi port sfârșitul roșu, și plin de eleganță
Învăț acum de sus ziua să moară.

ÃŽn raze crucea zilei peste mine cade,
Cu limbi de orologii ce stau pe doisprezece
Căldură și lumină și fiecare-n parte,
Nu au nici o umbră, nu simt nici un rece.

Sub tălpi îmi cresc esențele de treceri,
Căci doar acolo palpită germeni de întuneric
Din soare prin mine înspre lună seceri,
Recoltă-n mine ziua când timpul geme sferic.


Pan
03.08.2002