Scormonește, Doamne, -n masca ta de ceară,
boț de lumînare dă-mi cît de puțin
și sub talpa-ți aspră, pentru-ntîia oară,
lasă-mă o noapte, singur, să mă-nchin.


Să scoboare-n mine, în mare taină Sfîntul
Duh de grea blîndețe dar și de mînie,
să-nțeleg că tu ești însuși el, Cuvîntul
- un amestec straniu: sînge și hîrtie.


Scris să fiu, o clipă, pe nisip, de-un deget.
Șters de apa mării chiar la-ntîiul flux.
Voi umbla prin lume fără ca să preget
a-ți vesti minunea, Doamne, ‚Fiat lux’.