Ce simt acum, e doar o apa lină
Întinsă dinspre mine spre albastru,
Ce-ascunde-n ea, o zi mereu senină,
Perpetuu răsărit al unui astru.

Din când în când, mai trece câte-o boare
Ce naște tușe semănând un zâmbet,
Umbre de nori țesând pe cer covoare,
Purtate lin de vânt în al său umblet.

Scăpat de griji, adâncul mai așterne
Vechi taine sub oglinda ce-l ascunde,
E-o mare de iubire care cerne
O liniște de-albastru peste unde.