privit de aproape
semăn cu un animal domestic
cu buzele umflate dar
mai laș ca altădată

o hienă îmi colindă prin vene
în așteptarea hoitului promis
rămas prizonier în țara nimănui
unde urlu spre cer ca
ultimul oximoron cu blană
ce a iubit în taină o magnolie
sub un cer ca de lemn unde
noaptea fîlfîie precum o coasă
peste picioarele mele
din ce în ce mai scurte