Suflet încremenit în alabastru,
Surprins în zbor eteric, diafan,
În ghiare de-antracit, fină montură,
De mistic malachit și de profan.

Pe canavaua albă, doar o pată,
Pierdută-n simfonia de culori,
Un înger alb, acorduri rătăcite
Și ploaie... ploaie rece de fiori.

Aragonit din pântecul durerii,
Ce rotunjimi de perlă dă să nască,
Fir de nisip înconjurat de văluri.
Cădere... Nu e nimeni să m-oprească!