Sub greul ploilor pustii
Vazduhul se naste din nou,
Contorsionat, electric sub stihii,
Zdrobind timpanul prea tanar in ecou,
Sub greul ploilor tarzii.

Azi cerurile ofera
Iar flacara miseleasca.
Prometeu isi inoieste jertfa,
Refuza mereu sa ne paraseasca.
Deasupra cerul e sfera.

Sub zarea viitorului
Deja sarac, acum pierit,
Dragoni incalciti se-ncaiera-n rai,
Demult in ruine, prea mult obosit,
Sub zarea viitorului.

Ei cauta doar scopul
Mort in divina cetate.
Cauta cu limbi electrice locul;
Secunda-i imensa-n eternitate -
Trimisi de ceruri, sunt focul.

Iar legati sa coboare
Ard retina nesabuita -
Nici n-a apucat sa cate spre soare,
Fiinta de zeie, neadormita,
Condamnata sa moara.

Vechi canale ale cerului
Conduc nevazut spre pamant.
Omul, in ras grotesc, fara spaima,
Manat spre inalt, dureros in avant,
Cere dreptul... numai al lui.

Dumnezeu ramas fara slugi,
Odata prea mult demascat,
Sucumba multumit intre egali.
Nu e acesta scopul nedeclarat?
Dumnezeu ramas fara rugi?