Erai săgeata noastră spre lumină,
dinspre pământuri mesager,
dar te-ai încoronat pe cer,
nesocotindu-i raza sa divină.

Pereni, am încolțit de așteptare,
îngenunchiați în palma ta,
cerșind, umili, căldura sa,
dar ne-ai trimis numai tăceri polare.

Sfidându-ne puterile de țânc,
priveai din globul tău de foc
cum scotoceam după noroc
și ni l-ai îngropat și mai adânc.

Și-apoi, zvârlind o ultimă privire,
să vezi dacă mai respirăm,
ne-ai blestemat să vegetăm
strângând în dinți o boabă de iubire.