ai putea iubi vreodată
vorbesc aici de o fată
de n-ar fi întreagă
dacă nasul iar lipsi
dacă trei ochii i-ar fi
o ureche n-ar avea
de mult păr n-ar deborda

ce iubim noi la femeie
ce n-avem, ce ne îmbie
cum să fac să vă spun vouă
teama mea cumplită, nouă
conform căreia vezi bine
vei iubi ce-i lângă tine
ce în cale îți apare
cumva doar din întâmplare

poți să cauți două vieți
poți să fugi, să bei, să ierți
ce e bun e lângă tine
deși tu știi cel mai bine
undeva de zor te-așteaptă
jumătatea ta cea dreaptă
mult mai bună și frumoasă
chemând ca un dor de casă
sufletul pe la fereastră

nu e bine nici cum este
nu e bine nici poveste
oricât tu ai căuta
mulțumit de munca ta
nu vei reuși în veci
să pui punct și să nu pleci
spunând, asta este
formidabila-mi poveste
mă simt bine, împlinit
să nu uit, azi am murit

am murit ușor de ciudă
omule vreau să se-audă
că-mplinit așa cum sunt
fericit pe-acest pământ
nu mai am ce căuta
viața searbăd clocotea
și în loc să genereze
lucruri noi și noi geneze
sa-șternut pe consumat
din ce eu am adunat

cum din cauzalitate
interesul meu tot scade
tot mai singur eu rămân
lumea-și caută stăpân
agitat în continuare
energie-n debordare
asta lumea noastră cere
altfel se usucă, piere

atunci cel mai împlinit
printre oameni nimerit
nu-i decât un vechi decor
scris de-un scenarist cam chior
într-o piesă în mișcare
ce cortină nu mai are
nici final doar așteptare
mâine seară-n loja mare
ce ne-aduce nouă oare
piesa viața-următoare.