soarele-asfințea într-un bulz copt
mă-ntindeam la el mieream o mână
împrejurul meu bălind cățeii
privegheau umbrirea de la stână

aș fi zăcut așa ca un bolnav
să mă pătrundă cerul pân’ la oase
dar m-a trezit fiorul de sub unghii
și vântul șui cu iz de verbe arse

abia frecat la ochi înțelegeam
ce lupi lunatici lunecă prin mine
de ce rânjește geru-atâtea stele
de ce-s zăvoarele închise și puține

nu-i doamne iarnă dar curând va fi
vor odihni șiștare de lumină
și de-am uitat să mă hrănesc tu știi
m-am înhumat în gropi de lună plină