E vremea timpului pierdut



Mă simt ștrangulată de realități,
de gânduri și de vise…
și mi se pare grea povara aceasta
de singurătate…

E vremea timpului pierdut
ce bate insolent in geamul meu
să-și ceară drepturile…
dar care drepturi? A uitat ca și el m-a uitat?

E vremea timpului pierdut
în ceasul prea bătrân din tânărul perete…
Poate că de aceea a și stat,
poate că a uitat cum să măsoare timpul!

E vremea timpului pierdut
pe-atât de multe remușcări copilărești,
pe-atâta vină strânsă-n inima și-n vise
e vremea timpului pierdut degeaba…

E vremea timpului pierdut prin gândurile mele,
Prin pomii fără soț și prin grădinile cu roze…
E vremea timpului pierdut pe somn si dimineți,
Pe lacrimi și suspine…și nu-i pierdut pe fericire!