DOMNU' SMIL SI LELEA CHIVA


Intr-o dimineata calma si-nflorita, de april,
Ma-ntorceam, pasind agale, de la "domnu' jude SMIL";
Nenea Smil - luati aminte!- nu era judecator
Era gospodar de treaba, un om simplu din popor;
Insa vezi in satul nostru asa ii zicea tot natul
Fiindca el facea dreptate: si de-a lungu' si de-a latu';
Era om cu judecata zdravana deci, sanatoasa;
Oamanii catau spre dansul pentr-o pricina mai groasa...
Iara el, intotdeauna, reusea ca sa gaseasca
Calea spre impaciuire, pricina s-o potoleasca;
Nu degeaba, carciumarul, naravosul nea Mosmon
Mi l-a pus pe-aceeasi treapta cu-nteleptul Solomon.
Smil avea de fapt destule - far' a fi un expozeu -
Din cea zestre ancestrala a poporului evreu.
Domnu' Smil, intre razboaie, avusese pravalie-
Negustori au fost cu totii-n neamul lui de cand se stie;
Fiind un "comersant" cu schepsis si dand si pe veresie,
A avut o buna stare, n-a trait in saracie...
Dar, vezi tu, in orice vremuri se gasesc pungasi, lichele...
Care sa vaneze banul si sa bage in roti surcele;
Asa ca, pe Smil - ovreiul, l-au pradat: si camesarii
Ceia verzi a lu' nea Sima si apoi toti ordinarii
"Ziditori de tara noua..." dupa bolsevic tipar;
Ca atare, nenea Smilu, inghitise mult amar
Si sub fiara comunista si sub pajura regala...
Insa si-a pastrat, sub vremuri, axa vietii verticala.
Daca noua randuiala, cu a ei devalmasie,
I-a rapit asa-ntr-o clipa scumpa lui de pravalie,
I-a mai lasat totusi ceva: spiritul gospodaresc,
Sa se manifeste liber in cel "Magazin satesc"
Care magazin, vezi bine, asta toata lumea stie,
Era chiar la Smil in casa, chiar in fosta-i pravalie.
Eu , in dimineata aceea, ii facusem un serviciu
Reparasem radioul lui musiu Smil Bercoviciu;
Si veneam eu catre casa fara grija si grabire
Si-mi lasam privirea-n voie pe superba inflorire,
Risipit-asa regeste prin toti prunii din gradini!
Doamne!cum ardeau toti prunii ca niste ceresti lumini!
Imi luasem deci ospatul pentru suflet , pentru minte -
Un ospat de frumusete ce nu-ncape in cuvinte
Si paseam, ca intr-o vraja, lunecand domol la vale
Si-unde ulita coteste cine crezi ca-mi iese-n cale?
Nana Vuta lu' Canitu, sprijinita intr-o bata;
Cumpanindu-se din solduri, de credeai ca calca-n sata,
Se caznea sa urce panta.-Doamne-ajuta, lele Chiva!
Unde mergi asa trudita?-Iaca la cumparativa;
Da io merg mai mereutu...ca rasuflu tare greu...
Oi ajunge eu la bolda...-Sa-ti ajute Dumnezeu!
Si taie la fel, mai draga , ca asa de gimineata,
Ma cinstisi c-o vorba buna...imi dadusi asa bineata;
Da une fusasi mai draga?-Iaca tat la magazan;
L-ajutai pa domnu' jude s-aduca un car cu fan
Si ii reparai pa urma "duba aia vorbitoare".
-Ci prisepi la toace helea...te-alduiasca mandru soare!
Iaca si eu merg la bolda, pantru nen'tu Gartofan;
Nu mai are ioc tagare ...arza-l focu' gi dohan!
Da mai are, manse-l freantu, o uiaga cu rachie...
Da si asta ii luata tot asa pa gitorie;
Mosu' ast' al meu, mai draga, tare rau ma nacajasce...
Ca-mi impuce tata casa: bea vinars si duhaneste
Si io vezi ca mi-s beteaga,ca de-abia stau pa picioare
Si cu greu mai fac o zama, spal o leoarfa, dau la hoare.
Nu ma mai ajuta nime';mai vinea biata Ileana
Si-mi ducea in cosarcuta ceva bun pantru harana ...
Da amu-i si ea cu casa inglodata gi pruncut';
Nu mai poace ca sa vie sa-mi aduc' un darabut;
Grea mi-e viata, mai copile, tare greaua si amara:
Ori ii frig ori ii caldura ori ii iarna ori ii vara.
Alta mi-ar fi fost viata daca imi traiau ficiorii:
Viorel, Ionel si George - dragii mamii ca bujorii! -
Toti pieira in bataie impotriva lu' Stalín -
Arza-l focu' ! Mance-l iadu si sa-l firba in venin !

*

Si asa, pe tonul asta, biata nana Paraschiva
Isi varsa, in fata-mi, toata a durerii ei arhiva!
Cine poate sa inteleaga inefabila durere
A unei femei ce-si pierde cea mai scump-a ei avere?
Trei feciori frumosi si falnici ca molizii de pe creste,
Franti de-a frontului valtoare si transpusi intr-o poveste?!
Cine poate sa priceapa biata inima, pradata
De iubire-a unei mame si de chinuri sfaramata?!
Cine ar putea, pe urma, sa-i blindeze-n suflet vrana
Pe-unde picura durerea si sa-i oblojeasca rana?
Nuami cel care asisderi cu Chivuta suferit-a...
Numai cel care-n tacere si-n oroare patimit-a;
Domnul Smil erea acela.Si pe el l-a prins razboiu'
In scarboasele lui gheare;ia luat cu maturoiu'
Cea prigoana hitlerista si i-a dus asa-n nestire
Si-ntr-un lagar pentru munca ia lasat spre nimicire.
Toti ai lui , prin chin si foame, rand pe rand s-au prapadit;
Numai el din hruba mortii, fu de ceruri izbavit.
Numai Smil putea-ntelege inima lu' lelea Chiva;
Vezi de-aceia-n ingrijita, mica lui "cumparativa",
O primea intotdeauna cu o dragoste frateasca:
Ii dadea un loc pe scaun...nu uita sa o cinsteasca
C-o placinta cu stafide si c-un paharut de Rom
Si ii povestea pe urma de pradalnicul Pogrom.
Glasul lui curgea-n odaie ca o unda molcomita
Si-i trada, printre suspine, o durere potolita;
O durere sublimata prin cea mare-a lui credinta,
Transformata, peste vreme, in inalta biruinta!
Impacat deplin cu soarta si eliberat de ura,
Domnul Smil vadea acuma, prin intreaga lui faptura,
O comuniune stransa cu Cerescul Creator-
Constient ca-i viu si vesnic... chiar de-aici i trecator -
Lucru demn de tot respectul la un fiu de negustor
Ce s-a liberat "FOREVER" de-acel simt cotropitor
Al posesiei meschine.De-aia eu, cu pretuire
Pentru doua personaje ce-au trecut in amintire,
Am transpus aci, in slova, un fragment real de viata,
Din cea anonima gloata ce se pierde-n densa ceata
A istoriei ingrae si-a uitarii prea-firesti;
Si-apoi stiind ca toate-acele sentimente omenesti
Prea profunde, prea inalte, se slutesc prin comentarii,
Am pus evocarii melecuvenitele fruntarii.
Incercat-am deci, cu pana, sa alvez de la uitare
Doua personaje simple, anodine, insa care
Sa ramana incrustate, in poetica-mi arhiva,
Ca eroi ai suferintei: dl. Smil si lelea Chiva.