chiar noi
ne jucam de-a moartea
copii prin tărâmii melcilor
firăvuind mărunt un munte ponosit
deasupra pleoapelor toloaca
amurgului încărunțit
mă uit și privesc și aiurez
tăpșanul adumbrit
balta brotăceilor și cloaca
sub aburi de musculițe aureolate
și dinozaurul spatelui din deal
cu frunzele dragonic scuturate
pe-oțelul coifurilor de hârtie
uitarea ne sfarmă în sânge noeme împușcate
nu mi-e rușine să visez
garduri cu linguri dezrădăcinate
nu mi-e rușine de-a lupta
castronul căpșunilor vărsate
nu mi-e rușine nici sub val
chiar nu îmi este…
draga mea!