era odata ca niciodata
o masina de spalat suflete pacatoase pe strada sperantei
bunica otilia invesmantata mereu in alb-
alba ca varul de bunatate-
impartea fructe din rai
si stramosii mei ancorau maini dincolo de viata
iar clipa...
...clipa era o umbrela inca umeda de sangele norilor
altoiti de sapte ori in carnea copilariei
in spatele unei usi mereu ruginite
sau poate a unui pas prea adanc intre spini.