agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2002-08-11 | | Înscris în bibliotecă de Frentiu Toma Adrian
În vaduri ape repezi curg
Și vuiet dau în cale, Iar plopi în umedul amurg Doinesc eterna jale. Pe malul apei se-mpletesc Cărări ce duc la moară – Acolo, mamă, te zăresc Pe tine-ntr-o căscioară. Tu torci. Pe vatra veche ard, Pocnind din vreme-n vreme, Trei vreascuri rupte dintr-un gard, Iar flacăra lor geme: Clipește-abia din când în când Cu stingerea-n bătaie, Lumini cu umbre-amestecând Prin colțuri de odaie. Cu tine două fețe stau Și torc în rând cu tine; Sunt încă mici și tată n-au, Și George nu mai vine. Un basm cu pajuri și cu zmei Începe-acum o fată, Tu taci ș-asculți povestea ei Și stai îngândurată. Și firul tău se rupe des, Căci gânduri te frământă, Spui șoapte fără de-nțeles, Și ochii tăi stau țintă. Scapi fusul jos; nimic nu zici Când fusul se desfiră… Te uiți la el și nu-l rădici, Și fetele se miră. …O, nu! Nu-i drept să te-ndoiești! La geam tu sari deodată, Prin noapte-afară lung privești – - “Ce vezi?” întreab-o fată. - “Nimic… Mi s-a părut așa!” Și jalea te răpune, Și fiecare vorbă-a ta E plâns de-ngropăciune. Într-un târziu, nerădicând De jos a ta privire: - “Eu simt că voi muri-n curând, Că nu-mi mai sunt în fire… Mai știu și eu la ce gândeam? Aveți și voi un frate… Mi s-a părut c-aud la geam Cu degetul cum bate. Dar n-a fost el!... să-l văd venind, Aș mai trăi o viață. E dus, și voi muri dorind Să-l văd o dată-n față. Așa vrea poate Dumnezeu, Așa mi-e datul sorții, Să n-am eu pe băiatul meu La cap, în ceasul morții!” Afară-i vânt și e-nnorat, Și noaptea e târzie; Copilele ți s-au culcat – Tu, inimă pustie, Stai tot la vatră-ncet plângând; E dus și nu mai vine! Ș-adormi târziu cu mine-n gând Ca să visezi de mine!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate