Mi-ai lăsat în prag fără veste-ntr-o noapte
ceai din cel negru, aspru și-amar
l-am găsit pe preș ca pe-un câine bătrân
păzind întoarcerea umbrelor noastre legate


adulmec aburul ca pe-o otravă
strâng lent aromele-n nări
ghemuită în mine mă legăn sunt / copilul meu nenăscut
și văd oaze secate
mozaicuri fragile
domuri umile
minarete pe ducă
Mesquita-n Cordoba bâlbâindu-și coloanele


în adâncul ceștii ne ținem de mână / și știu
că de mult nu mai suntem decât
doi oameni de aur / pitici
făcuți din frunze de ceai