solzii nopții ruginesc alunecând
pe carnea de copil a intenției.
otrăvesc marea ochilor lângă tine,
mă adăposestesc de cuvinte îndepărtate
la marginea verbului.
oare te-ai întrebat vreodată de ce ma înalț
când iasomia palmelor tale
îmi învăluie umerii?

rând pe rând formele se adăpostesc în colturi
de teama văzduhului secătuit de liniștea apelor.
cu palmele strânse și priviri ascuțite
căutăm tandrețea zidurilor mutilând
devenirea spre floare,
clepsidra în care Dumnezeu curge fântână
împrejurul mormintelor însetate
de lumină.