Am rămas împreună
cu timpul
mai zăbovind în tinda infinitului...
Plin de oase, râșnind
os după os,
ros după ros,
m-am însetat.
Mi-a dat de băut timpul,
ce-a avut,
ce-a putut...
O cupă de ore,
un pocal de ieri,
într-o cană de mâine...

M-a privit în ochi
de deochi...
bându-mă crâncen,
ca pe-o cupă stoarsă,
de praf.