„Povestea lui Ionică cel viteaz”
1
Într-o țară mică
Într-un colț de sat
Trăia o bătrînică
Cu al său băiat.
2
Și iată că acest băiat
Pe nume Ionel
Era un biet argat
În conac la un boier.
3
Lucra el ca grăjdar
Și avea grijă de cai
Și orice cal sau armăsar
Îl curăța și îl spăla.
4
Și avea acel boier
Lanuri și pășuni mănoase
Beciuri cu zăvor de fier
Și trei fete frumoase.
5
De cea mai mică fată
Al nostru Ionel
S-a îndrăgostit deodată
Fierbea totul în el.
6
Și cît boieru era plecat
Ei se plimbau-n grădină
Vorbeau rîdeau neîncetat
Și se țineau de mînă.
7
Și ea mult îl plăcea
Dar fata se temea
Că a lor relație
Tatăl n-o va accepta.
8
Și nevoiți erau
Să se vadă pe acsuns
Rar ei se vedeau
Dar le era deajuns.
9
Dar iată că într-o bună zi
Cînd a venit acasă
Boieru la fete veni
Cu o veste aleasă.
10
Le-a spus că este invitat
Și vor pleca în zori
La un prieten depărtat
Ce are trei feciori
11
Și dacă ce au plăniut
Vor reuși să înfăptuiască
Căci demult ei și-au dorit
Ca să se încuscrească.
12
Cînd de aceasta auzise
Copila cea mai mică
Inima în loc i se oprise
Și se umplu de frică.
13
De frică să nu-l piardă
Pe Ionel al ei
Că nu o să-l mai vadă
Vreodată în viața ei.
14
A doua zi de dimineață
Ion trăsura pregăti
Și pe a iubitei sale față
Tristețe el citi.
15
Și cînd să urce în trăsură
Maria îl privi cu dor
Și inima-i plină de ciudă
Mintea de-un gînd chinuitor.
16
Porni trăsura vizitiul
Lăsînd satul în urmă
Iar pe Ionel săracul
Tot o tristețe îl curmă.
17
Și au mers ei cale de ozi
Prin dealuri și coline
Mergeau ei către miazăzi
Þinîndu-și calea bine.
18
Și au ajuns spre asfințit
Lîngă o pădure deasă
Și boeru a hotărît
Aici să poposească.
19
Și acolo pe iarba moale
Trei corturi au întins
Au așternut și două țoale
Și focul au aprins.
20
Apoi la foc s-au încîlzit
Cu toții au cinat
Și au mai rîs au mai glumit
Pe urmă s-au culcat.
21
A doua zi cînd s-a trezit
Boieru la amiază
În cort la fete a venit
Și fu cuprins de groază.
22
Nici o copilă de a lui
Nu mai era în cort
Și nici urmă a lor nu-i
Și nici un semn de mort.
23
Căzuse el în disperare
Și tare se mîhni
Că a lui sprijin și alinare
La el n-or mai veni
24
Le-a căutat și le-a strigat
Dar tot era în zadar
Și ce să facă bietul tată
Nici nu avea habar.
25
El în trăsură se urcă
Spre casă ținînd cale
Inima lui se descpică
Și se umplu de jale.
26
Iar cînd acasă a venit
Și la toți vestea a spus
Cu toți ai casei s-au mîhnit
Și toți s-au indispus.
27
Iar cînd de asta auzise
Bietul de Ionel
Parcă-n inimă-i străpunse
Un fier roș de oțel.
28
Nici nu-i venea să creadă
Că a dispărut iubita lui
Că nu o să mai vadă
Iubirea cea dintîi.
29
Atunci el la boier se duce
Și îi vorbi isteț
Că fetele îi va aduce
Cu orișicare preț.
30
De ai să mi le aduci acasă
Răspunse el cu duioșie
Îți dau o fată de mireasă
Și o jumate din moșie.
31
Și și-a luat Ion un cal
Și bani de cheltuială
Merinde un paloș și-un pumnal
Haine de primeneală.
32
A mers și el spre miazăzi
Fiind mînat de soartă
Dar oare ce îi va urzi
Ce oare îl așteaptă.
33
Ajunse și el la pădurea
Unde boierul poposi
Unde a pierdut iubirea
Unde poate o va găsi.
34
Și prin pădure tot mergînd
Întîlni un bătrînel
Care lîngă un copac șezînd
Se odihnea nițel.
35
Ion de el se apropia
Pe bătrîn întrebînd
Dacă nu a văzut cumva
Trei fete trecînd.
36
Bătrînul i-a răspuns cu greu
Că el nu le-a văzut
Dar să plece la frate său
El poate le-a zărit.
37
Să plece la capăt de codru
Că acolo el trăeiște
Și de la el Arap cel Negru
Vine cu o bună veste.
38
Și i-a spus Arap cel Negru
Că nu a auzit de așa ceva
Să plece la muma pădurii
Că ea îl va ajuta.
39
Și iată a venit Ion
Și la muma pădurii
Credea că-i plin de ghinion
În drumul spre iubire.
40
Muma i-a spus că pe fete
Le-a furat un vrăjitor
Și cu el o să se lupte
Nu un simplu muritor.
41
Ea i-a spus că de dorește
Să iasă învingător
Îi trebu-n cal care străbate
Și cerul plinde nori.
42
Că îi mai trebuie o năframă
Care o să-l prefacă
În muscă apoi în viaspă
Și iar în fire omenească.
43
Și ca să obțină aceste lucruri
Va trebui ca să muncească
Să-i pască caii și măgarii
De ei să îngrijească.
44
Și de va isprăvi cu bine
Peste jumate de an
Ea îi va da ce se cuvine
Năframa, calul năzdrăvan.
45
Și a rămas Ion argat
La noua sa stăpînă
Și toate-i ieșeau minunat
Așa trecu o lună.
46
Și tot așa au mai trecut
Două luni, patru, șase
Și lucrul care l-a avut
Ion și-l terminase.
47
Și la chemat atuncea muma
Pe Ionel băiat sărman
Și i-a înmînat năframa
Și calul năzdrăvan.
48
Era un cal nevoie mare
Cu aripi aurii
Ce străbate uscatul marea
Tărîmuri noi, pustii.
49
Și i-a mai spus că calul
Îl va duce neapărat
Pînă la vrăjitorul
Ce fetele a furat.
50
Și a urcat Ion pe cal
Zburînd ca o săgeată
Spre al iubirii ideal
Dragostea adevărată.
51
Și au zburat ei cale lungă
Pînă au văzut în zare
O sclipitoare dungă
Și o casă lucitoare.
52
Au coborît apoi în jos
Spre lucitoarea casă
Ion se făcu furios
De fum pe nări să-i iasă.
53
Se apropia ca și un munte
Spre poarta acelei case
Căci el s-ar face punte
Pentru a sa aleasă.
54
Dar cînd să sară gardul
Aproape de al lui capăt
I se învîrtea capul
Și a căzut pe iarbă.
55
Mai încercă cîteva ori
Să intre în ogradă
Căci se usca de dor
Vroia iubita să o vadă.
56
Dar ce nu făca Ion
Nu putea să treacă
De acel gard, ce ghinion
Nu știa ce să facă.
57
Și tare se întrista
Că nimic nu-i ieșea
Că nu poate intra
Ședea și se gîndea.
58
Dar iată-și aminti
De năframa fermecată
Pe cap și-o potrivi
Și se făcu în viaspă.
59
Și printr-o gaură cam mică
El a intrat în curte
Se duse lîngă ferestruică
Și începu să asculte.
60
Vorbeau fetele între ele
Că de casă le e dor
Că se simt singurele
Că vor la tatăl lor.
61
Atunci el în odaie intră
Năframa de pe cap își scoase
Pe fete el le sărută
Și le îmbrățișase.
62
Fetele l-au intrebat
Cum ai ajuns aici
Și ce mai face a lor tată
E sănătos voinic.
63
Ion a spsu că a venit
Să le elibereze
Că soarta lui i-a hărăzit
Ca să le salveze.
64
Apoi a întrebat Ionică
Cît de vionic e vrăjitorul
Cum poate el să îl învingă
Și să-i reteze căpușorul.
65
Fetele i-au spsu că vrăjitorul
Cînd vine acasă seara
Se cutremură și codrul
Și dîrdîie cămara.
66
Că se stîrnește o vijelie
Și bate un vînt năprasnic
Că vine el ca o urgie
Și e atît de strașnic.
67
Ion cu atenție a ascultat
Ce fetele i-au spus
Și doar un pic a tremurat
Și pe gînduri s-a pus.
68
Dar iată că veni și seara
Și vijelia se porni
Și dîrdîia cămara
Vrăjitoru veni.
69
Cînd l-a văzut pe Ionel
Dînsul a întrebat
Cine ești pui de mișel
De unde te-ai luat.
70
Ion a spus că a venit
După aceste fete
Trimis de un tată mohorît
Ce stă cu iarna în plete.
71
Ion i-a spsu cu voce moale
Cu inima neînfrîntă
Ce vrea în săbii să se taie
Sau să se i-a la trîntă.
72
Vrăjitorul i-a răspuns
La trîntă că-i mai dreaptă
Că sabia de te-a străpuns
Nimica nu te îndreaptă.
73
Și s-au laut cei doi la trîntă
Luptînd ca niște lei
Ion pentru o cauză dreaptă
Vrăjitorul pentru zmei.
74
Căci el furase pe fetișcane
Pentru a le mărita
Cu niște zmei trei pocitanii
Care nici nu le meritau.
75
Și s-au trîntit o zi întreagă
Dar nu se puteau învinge
Ei s-au mai odihnit oleacă
Și iar lupta se încinge.
76
Au mai luptat ei încă o zi
Dar nu ceda nici unul
Ambii gîfîiau și obosi
Și mai nu-i fură somnul.
77
Atunci trecu deasupra lor
Sfîntu Petru ca un soare
Și-i vorbi Ion încetișor
Să îl ajute să-l omoare.
78
Pe vrăjitorul ce-a furat
Acele fete trei
Pentru a le da de măritat
La niște sluți de zmei.
79
Cînd auzise Sfîntu Petru
Povestea asta tristă
Suflă îl el puteri de zeu
Dîndu-i putere sfîntă.
80
Și i-a spus el lui Ion
Cînd vrăjitorul va muri
Va deveni iar simplu om
Puterile îl vor părăsi.
81
Și acum Ion plin de putere
Pe vrăjitor cînd îl trînti
Crăpă întrînsul și fierea
Îl cufundă pînă la gît.
82
Și și-a scos sabia Ion viteazul
Și capul i la retezat
Apoi tot corpul și grumazul
Și la corbi l-a aruncat.
83
Și bucuros că a izbîndit
A sărutat pămîntul moale
Lui Sfîntu Petru a mulțumit
Și se gătea de întoarsă cale.
84
Urcară toți patru pe cal
Zburînd ca niște păsări
Spre o casă și un plai natal
Spreo lume de visări.
85
Și timp de două zile
Au și ajuns acasă
I-au întîlnit cu sare pîine
I-au așezat la masă.
86
Boieru îmbrățișă pe Ionel
Spunînd că nu crezu-se
Că el un simplu tinerel
Pe fete-i va aduce.
87
El la curpins prietenește
I-a spus să aleagă o crăiasă
Frumoasă pe care o iubește
Și ar vrea să o i-a de mireasă.
88
Ion i-a spus că el dorește
Pe Maria dulce floare
Că pe ea el o iubește
Cu ea vrea să se însoare.
89
Și făcu apoi o nuntă
De mult i-a mai mers veste
Se îmbătară toți turtă
Dormind pe sub ferestre.
90
Am fost și eu la nunta lor
Și o săptămînă am chefuit
Am chiuit și eu în cor
Și sub ferestre am dormit.