îmi trec degetele pe față zilnic și nu-mi vine să cred
că măruntaiele mele se-mpiedică de amintirea ta
din fiecare rid pentru care
muzele adevarate și-ar tăia venele
Parcă ai fost și nu ești acum pentru cîteva clipe în care
tramvaiul s-a oprit în stația din fața blocului tău

*

S-a rupt Dumnezeu în două atunci cînd
s-a terminat cerul și ai început tu

*

nebuni ochii sunt închiși în pansamente albe
ale căror dureri îmi ajung pe umeri din greșeala
de-a te fi privit atunci cînd plîngeai
eu n-am fost lacrima ci doar un foșnet abolit
a ceea ce parcă nu eram...

*

iubește-mă-ntr-o zi pînă la sînge
așa cum te iubesc eu de fiecare dată cînd îți țin în palme
teama de amurg, cînd te crestez ca să îți beau sîngele alb
sau cînd îți cumpăr fericirea
și nu uita - glezna mea e obosită de tocurile cui
care se-nfing mereu în durere...