Sfârșitul lumii ?


Păsările cerului
s-au rărit și au răgușit.
Apele, în furia lor nebună
rup totul în cale
și furia cerului s-a dezlănțuit.
Hainele vii ale naturii,
pe nesimțite
își schimbă culoarea în gri.
Soarele nemulțumit topește
minți sclipitoare,
Răutatea e în floare,
Poluări alese
oameni au îmbolnăvit.
Limbile amestecate,
nu se mai înțeleg,
Chiar și animalele au înnebunit.

Ce e cu tine, lume ?
Te apropii de sfărșit ?
Doamne ! Ne-ai dat viață
să umplem pământul.
De-al nostru joc cu focul,
oare te-ai plictisit ?
În locul iubirii,
cheia speranței de mâine,
ai semănat disperarea
și nemulțumirea acută,
Ca unul pe altul,
pe la spate să ne lovim,
căci credința divină am ocolit.
Ce e cu tine, lume ?
De deșteptăciune,
cu toții am înnebunit?
Sau în turnul Babel
se anunță:
Început de sfârșit?

19–06-2004