Demult. strămoșii își serbau
ziua și noaptea cea divină.
Ei adunau dovezi pentru acestea,
cotrobăind prin cotloane prăfuite,
și aruncând pe aștrii nebănuita vină.

Neinventată și durabila datină,
extrasă parcă din stelele albastre,
și puritatea unui gând de copil,
formează un poem de aur,
ce ne încântă mereu privirile noastre

E dorința de-a ne-ntâlni
cu firul de iarbă plăpând.
În această lume cu o mediocritate ascunsă,
lumina poate să aprindă-n seară,
un miracol, un surâs și un gând.