anul trecut, pe vremea asta,
mă pregăteam să rămân singur.

prietenii au plecat acasă, fiecare la casa lui,
cristina plecase și ea. eu urma să mă duc la mama
la spital
lasă, mamă, o să mâncăm de la McDonalts, o să vezi ce frumos o să fie
ce gust de drob o să aibă cartofii prăjiți
și cât de gustoasă friptura din BigMac.

da, mama și cu mine am dejunat fără ouă roșii și cozonac, dar s-a făcut bine, nu de la mâncare, ci de la mine.
acum mă enervează, când nu îi e rău uit că este mama mea, uit ce simt de fiecare dată când o văd neajutorată pe patul de spital, uit...

anul trecut pe vremea asta beam bere la castel. eram singur. apoi a venit Lupișor, apoi Chiva, apoi am plecat. m-am dus la biserică noaptea. nu am înțeles nimic din slujbă. preotul nu era același ca în copilărie. nici noaptea tot atât de frumoasă.
mama era tot la slujbă. la slujba din capela spitalului. am înțeles dimineață că nu s-a simțit prea bine. Dumnezeu nu face minuni oricât de paște ar fi paștele.

azi plec la focșani. la bunica. la prieteni. la camera mea străină. plec din mine. dar vă promit cu mâna pe o oricare biblie de motel, alături de oricare așternut gol, proaspăt spălat, că mă voi întoarce în carcasa asta anostă care mă însoțește peste tot