"Poemele mele sunt pentru cei loviți,
care nu se mai apără” – Vasile Mihalache

S-a scurs din tăcere și ultima clepsidră,
Un veac de-ntuneric cu umbre de var,
Văluri de valuri cu plete de hidră,
Gust ferecat în dulce-amar.

Scrâșnește sufletul nisip de maluri
Pierdute, catarge cu ochi nevii,
Vale-i iubirea-ntre două dealuri
Își urlă lupoaica perechea de fii.

Întinde-mă Doamne, dureri pe pâine
Neagră, uscată, cu dinții de fier,
Omoară-mă-n azi, mă-nvie în mâine
Să-ți cânt când în suflet îmi vine să zbier.