Doar văd în viitor
un chip de înțelept
ce te îndeamnă în tăcere,
să fii mai calmă, mai domolită.
E Nostradamus, cel ce-ți prezice,
o viață chinuită, suspine și himere.

Uneori ți se taie și visul,
ce prinde aripi albastre doar în cer,
iar pupila dilatată de singurătate,
ucide și secunda care stă la taifas.
În suflete înghețate ca-n Groenlanda,
speranța e tot ce ne-a mai rămas

Cutia Pandorei luată de Nostradamus,
care mai are un strat de praf pe fund,
nu ne arată decât o îngăduială
pentru o omenire măcinată lent
de crize, nevoi, războaie, de spoială,
și pretutindeni, omul cel neatent.