mă rostogolesc, un fir rămâne în urmă ca să nu pierd
colinele de nisip ale oaselor, urc
un păun cu penajul deschis se înfășoară ca o femeie
într-un bărbat de viță nobilă, mâinile trag sfoara
mutilează formele schimbătoare, deșertul cască oaze
în cele mai vulnerabile puncte

●

privesc, la celălalt capăt al mesei, forma de intestin a omului ce
duce pe brațe marfă pentru consumatorii continenți
ies din umbra propriului homuncul, alți pitici taie panglici inaugurând
teritoriul inconsistenței. respirați-inspirați. trenurile sosesc din 5 în 5 ani
chiar dacă în clădiri nu se află fantomele vidului
există un echinocțiu de probă pentru fiecare clovn

●

oprim. o singură gură de apă. fiecare călător își dezmorțește
picioarele cele mai lungi, se pune din nou șaua pe imaginile întoarse
citim știrile care, între timp, au devenit istorie, sub chipurile noastre
pe pieptul mineralizat, apar răni nobiliare așa cum visasem
păunul, femeia și oaza

●

aceeași sinceritate mi se încleștează în mâinile care storc imaginația
rolul jucat se desprinde și ia capetele cuvintele în palmă
to dream or not to dream
hamlet cască, se cască, devine un con de apă în care se scufundă
puțin câte puțin, toate personajele
nu înainte de a trage după ele veșnica flatulație
“the end”