am aruncat năvodul ca Iona după nori
credeam că pot să prind măcar o clipă
s-o pipăi ca pe-un dar neprețuit
de liniște și-ncremenire-ntr-o lume care urlă
pe umeri mărăcini înmugureau asupra îngerului obosit
plecându-și capul sub aripă
ca o păpușă moale-n sfori
m-a părăsit tovarăș ciorilor din turlă

demult nimic și nimeni nu m-a mai uimit
o carte de citire îmi putrezește-n piept
trec prin orașul negru ca un cimitir
în care casele îmi par morminte
iar eu vampir cu foame de cuvinte
tot vărs vocale roșii din potir
e drumul curb eu singură-l văd drept
un ultim zarzăr în cartea de citire a-nflorit