gâfâie
asudă

copacii înfloriți – violatori în cârje – îi adulmecă alergarea

păsările râd sau numai aerul
se lovește de pielea ei strugurie

îmi aruncă o privire în care sunt scrise toate deznădejdile
cea mai gravă pare să spună:
- n-am crezut că un bărbat are să mă vadă vreodată așa
numai sinceritatea mă face să mă simt cu adevărat goală

atinsă
posedată
abandonată

în timp ce ochii ei rostesc acestea picioarele i se mișcă
tot mai dezordonat
desigur
urmează căderea

sorb din berea amară
mă ridic
lepăd sacoul și continui să aștept

dictatura legii sădește un bolovan în piept nehotărâților

încătușată femeia își pierde o lacrimă
prelinsă peste pantofii pe care ziua de astăzi i-a umplut
de praf

sub lumina girofarului obloane vechi hlizesc guri rujate
strident

ai dreptul femeie ai dreptul
iubindu-le trupul să nu le spui nimic