într-o dimineață am ieșit din camera mea
prin perete
doamna de la patru s-a mirat
mai ales că mă credea deja plecat

un nebun făcea cel mai mare rău lumii
blestemându-le cărămizile caselor

un străin
-care sunt primele amintiri de pe această insulă?
-faptul că cicatricele miroseau a clor
-totul este un radical de sânge și iluziile sunt niște animale periferice
dar bărcile?
-încă mai visez astfel de ființe înaripate
-ce ați învățat?
-am învățat că omul are mai multe rânduri de inimi
și că îmi este foame

străinul se apucă să șteargă
culoarea roșie a semaforului
pânâ ce acesta se făcu scrum
apoi trecu liniștit
dând mâna cu trecătorii din sens opus

oamenii locului
strângeau furtunele grele
deci
ploaia se terminase

la intrarea în oraș un morman de umbrele fumega
atrăgând atenția

în prima zi de după nisip
am avut impresia că
un pantomim exersează pe creierul meu
actul dragostei