Sunt nopți în care văd poeți
Cu stridența gândirii lor piezișe
Și simt vântul vesel
Înălțându-și coama... vuind ...

Sunt nopți în care îi simt atingerea
În palmă, iar sufletul lui vibrează
Sub arcușul lui Enescu, ca o aripă
Sub care, eu, mă adăpostesc.

Sunt nopți în care simt parfumul
Cerului încărcat de roze
Și aud suspine sparte
De suflet în metamorfoze.

Sunt nopți în care simt cum florile
De afară, cu grijă absorb
Viața celor morți și aud bătând lent
Inimile celor meniți
... doar să viseze.