iată femeia pământului cum apele se desfac într-un arcuș de vioară
printre genele tale subțiri un fir de soare alunecă
vine răcoarea și ne pune haina ei pe umerii firavi odată
de am fi fost mai tineri cu 2000 de versuri
poate acum număram și noi kilometrii golași ai marginii de om
poate strigătul surd al lunii ne-ar fi înflorit încă o dată borangicul cămășii
dar vârsta e târzie încă de dimineață
răspântiile prevestesc a somn dinspre lumină se arată risipirea

iată femeia pământului cum prin burguri îndepărtate
sapă neștiutul coridoare de fum
albul frunții șerpuiește spre firul de păr a rodie coaptă miroase îndeaproapele
și tainei lumii nu i-ai aflat încă deplin rostirea

se nasc din praf ceasuri cu minutarele mute
grotesc dar tandru genunchii refuză căderea
sălbăticia ta și umbra sunt intacte
când treci prin somnul prea înaltelor ierburi
purtată-n gânduri muză de asprii călători

asculta poezia in lectura autoarei