(la moartea fratelui meu din alt colț de lume)


cum din burta unui păianjen ies linii fine de ceață
din degete îți ies fire lungi de trecut
pe ele mă cațăr din nou lângă tine
ai priviri tulburi de om bătrân
și cât de transparent te luminează o rază


eu sunt în moarte tot așa cum mă știi îmi port tinerețea în palme
lângă mirosul parfumului tău cu patchouli
din ziua în care am răsturnat sticla mamei îți amintești
ea stătea nemișcată pe pat cu ochii întorși sfios într-o parte
spre oglinda cu pete de soare
peste care flutura perdeaua caldă de vânt
eu am rămas veșnic copilul de-atunci
încă mănânc piersici necoapte din pomii trecutului
lipăi alături de tine mic peste pragul încălzit de soare
pândesc în spatele ferestrelor venirea tatei din lume
și cotrobăi prin podul plin de mere tărcate
să-ți aduc în pumni clorofilă îndoită cu aur
mă-nvârt în aceeași rolă de film dinainte
din care vârstele te-au desprins ca pe-o nălucă
plutind către capăt în reci cascade de timp
aspru înfășurate pe trup


și acum ai ajuns la sfârșit, uite îți întind capătul rochiei mele
pe care atât de mult îți plăcea să verși dulceață de cireșe amare
mă alungesc peste ani să poți cu mâini tremurate
să mă prinzi de poalele copilăriei
am venit să te iau lângă mine
pe străzi o să se scurgă mai departe bătrânii astmatici
cu coastele lor fine de porțelan chinezesc



de-acum nu-ți fie teamă, totdeauna ți-am spus
moartea există doar printre oameni




foto : ©Alex Axon – "And the soul has raised"