Si totusi il iubesc!

Când de veghe stau la pleoape
Că nu se vor închide niciodată,
Tresar la fiecare atingere de frunze
În noapte...
Adorm, dar nu îmi spune nimeni
Dar mă înțep,
Frigurosul de arici
Credea că la mine găsește căldura
Și puterea de a rezista la durere
Am rezistat și l-am încălzit
Îmi lasă un spin din haina lui și pleacă...
Incerc să stau trează, să stau de veghe la morminte,
Și văd ceva ce se mișcă;
E lupul...tremur de frică...
Și ce să i-au în mână, Doamne ?
Și pipăi pe jos să prind ceva
Găsesc spinul...
Ce bine, dar cât de nefolositor,
Mă vede că tremur de frică
Și-i spun să-mi de-a pace.
Tremur continuu, și-mi cade și spinul
Mă aplec să-l caut dar nu-i nicăieri.
Încerc să mă apropii de el, să-l mângâi
Dar foamea-l orbește, începe să-i curgă și bale
Mă rog la Isus să-mi de-a moarte ușoară,
Să apuce de la gât și gata;
Sau mai bine de la piept, să rămân fără inimă...
Da!...
Sau mai bine să mă mănânce iute,
Atât de iute încât să nu simt nimic.
Nu vreau să mai lungesc această teroare,
Și caut disperată acel spin,
Nu vreau să mă mai apar,
Nu vreau să-l omor !
Găsesc spinul și-l prind...
Cele două degete care-mi tremură din nou,
Încep să fac gaură în vena,
Ca lupul să vină mai repede că mi-e frică
Nu mai suport să-l văd că mă dorește...
Curgând, sângele-l face pe lup să turbeze, mă vrea...
Mă vrea...
Și odată se năpustește pe mine...
Mă sfâșie cu dinții...
Îl văd cum mănâncă din mine,
Și plâng...
Privesc... să mai văd verde,
Dar văd spini...
Ariciul mă privește și mă ajută să scap
Se face ghemotoc, se ascunde sub el
Și plânge ariciul amar...
Așa cum plâng și eu...