Univers clădit în șoaptă ca un scâncet de copil,
Mă apropii de-a ta roată și mă îmbeți cu viers și tril.

Agățat de timp mă împart între două lucruri sfinte,
Puritatea vieții-n start și-adevărurile finite.

Mă prefac că sunt uimit de explozia de gânduri,
Însă nu sunt împlinit de bocete și ecouri.

Mă privesc tăcut în noapte în adâncul meu închis,
Steaua sufletului împarte viața-n atomi și în vis.

Albul pur al dimineții îl petrec spre seri de vis,
Căutând prin colbul ceții urma dorului nestins.

Antica credință-n soartă mă apleacă să privesc,
Unde-i dor și unde-i ceartă inima să o călesc.