M-am contopit pe-un umăr,
de celălalt m-am agățat...
și-n câte zări nu m-am visat
dormind în al curcubeului legănat...


Mă simți cum cresc, sunt iederă de amintiri,
pe-alocuri ți-am pus flori de iasomie,
mă-nalț să îți trimit lumină,
prin păr îți flutur vânt de vară...

Mă porți pe aripi de iubire.
Câtă dorință ni s-a strâns!...
Sunt iar acasă, nemurire,
sunt EU și TU, același plâns.

Sunt legănatul frunzei , purtat în asfințit
către căușul palmei rămas încă uimit,
sărac, trezit de-odată,
când ai pășit dincolo de poartă.

Nu e nevoie să te-ntorci,
sunt sentiment profund în tine,
m-alintă doar când mă găsești
întâmplător, zâmbind prin tine.