Viziune



Să ne imaginăm că-ți stau la ușă,

Cerșind, și pe măsură ce îmi dai,

Îți cer mai mult, mai mult, ca o căpușă,

În fiecare zi. Cât timp îmi dai?



Să ne imaginăm că lângă mine,

Mai vine unul, și la ușă-ți bate,

Și încă unul, să-i faci și lui bine.

În fiecare zi. Le mai dai, frate?



Și-abia ai dat, și încă unul cere,

Și-abia te-ntorci, și încă unul vine,

Și toți ridică ochii către Tine,

Și Þi se roagă: “Fă-ne, frate, bine!”



Mai vine și un preot și-ți vorbește:

“Mai faceți încă-o faptă creștinească,

Și dați la frații mici, și ei, să crească!”

Mai poți? Mai dai? Mai rabzi? E omenește?



Și-n acest timp, pe alții-n cot îi doare:

Nu dau nimic, și râd de-ai tăi, de toți:

Vă spun habotnici, fraieri, și idioți,

Strâng pentru ei, căci au nevoi, odoare –



Îmi mai dai, frate? Mai suporți? Mai poți?





Când prea sătul de toți, de tot, și toate,

Vei spune: “am și eu un un os,

Și vreau să-l ling în tihnă, pân’la moarte!”

Gândește-te ce a făcut Hristos!



Gândește-te ce face-n veci, Hristos!


Și-abia ai dat, și încă unul cere,
Și-abia Te-ntorci, și încă unul vine,
Și toți ridică ochii către Tine,
Și ți se roagă: “Fă-ne, Doamne, bine!”