Mi-am secționat vena stângă.
Cu dreapta.
Sângele n-a vrut să curgă.
Probabil de frică.
Sau de scârbă.
Sau poate că
Se obișnuise cu venele, cu viciile
Și cu vomitivele
Pe care le înghite zilnic.
E un sânge prizoner.
Nu e sângele meu.
Nu e. Știu sigur.
Am deschis atlasul biologic.
Scrie clar:
Nu e sângele tău Alberto!

Târziu, în noapte, a ieșit o picătură.
Era o picătură anemică.
A căzut în ceașca de cafea.
De atunci nu mi-am mai văzut niciodată
Sângele.
Dar știu că e prin vene și artere, singur cu viciile și
Vomitivele pe care i le administrez zilnic
Regulat și deprimant.