I

Nimeni nu îngână vre-un cânt de Scorpioni,
Umbre se revarsă peste Raiul aspru,
Nimeni nu culege petalele din flori
Și cerul este negru din falnicul albastru.

Totul azi înoată într-o umbră moartă,
Chinul vieții aspre e-un munte de venin,
Groaza invidioasă umbra ei și-o poartă,
Viața e un teatru, teatrul e un chin.

Ura este astăzi mai dârză ca oricând,
Lângă tunuri arse flori sunt ofilite,
Dragostea dispare cum adie-un vânt
Și visele banale de urgii sunt oprite.

II

Sunt călugări care prevestesc că visuri
S-ar dovedi reale pentru viitor,
Dar aceștia mint, trăiesc doar în abisuri
Și nu știu că invidia intrigă la omor.

Se simte cum căldura din Iadul Nou ne-mbată
Și suferim de friguri, de propriile păcate.
Vedem cum toți păgânii mândria și-o arată
Și vechile coșmaruri le transformăm în fapte.


Martie 2004