Curge amurgul peste rumena câmpie.
Oricare suflet se duce către casă.
Strânge un tub o gârlă viorie,
Închipuind o cale lunecoasă,
Pe care urcă o iepșoară slabă,
Trăgând cu greu căruța încărcată.
Þine de frâu țiganul, fără grabă
Îndeamnă vita-nspăimântată –
Copita-i șovăie, nările palpită,
Grumazu-ntinde, capul și-l înclină.
Căruța stă în drum ca pironită.
Deodată cinci gheme de lumină
Au coborât din car și-mping, urnită
Căruța trece-n seara lină.