cercul de sticlă îi acoperea ochii
nasul și fruntea
lipit strâns
ca o respirație pe oglindă

avea să păstreze mâinile moi până să vin
să le adun pe rând
să le descopăr

erau neatinse și tăcute
ca un pește

le-am lăsat încet
să cadă peste bord
pentru când vom fi iar
împreună
dincolo de sticlă exploda cerul pe care l-am iubit întotdeauna
zguduit de flamingi
roz și negru
zburau jos
din ce în ce mai jos
din ce
în ce