agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-05-15 | |
Vina Eminescu
Eminescu scrie spre sfârșitul vieții într-o scrisoare Că pe corp i-au apărut niște pustule, niște bube Datorate tratamentului prost și mizeriei în care se afla În sanatoriul făcut din cărămizile, în al căror Lut ne aflam tot noi, morți, dar cu câteva vâsliri inverse de ceas. I se refuza cerul coborât mai jos, ca o treaptă de tren, i se refuzau nucile cu miez chiar dacă acestea ar fi fost puse bile din rulmenții stabilității sale. Degeaba ne răstignim după fiecare ieșire din baltă pe diagonalele cărții lui și sângerăm formol pentru distanțe. Suntem zadarnici câtă vreme gravitația nu e un pleonasm de-al lui sau vreo cacofonie. Nu ne scuză oasele, nu ne îndârjesc scările rulante care doar urcă rulant, devenind tobogane la coborâre. Lui Eminescu îi apăruseră pustule. Bubele lui ar trebui să le avem pe steag așa cum în vechile steme avem spice de grâu, în acestea, noi, să avem spice de grâu care, ca boabele să aibă pustulele lui. Cu grâu din ele să se hrănească poporul timp de un stadiu de maimuță. Vina noastră e aceea ca apa vie să-i fi fost în pustule și aceea ca sudoarea călăilor să-i fi fost în alte pustule. Eminescu bolnav, fața lui groaznică, gotică, încremenitoare, s-o punem pe stemă, nu aceea de la 19 ani, când încă mai nu-și tăiase buricul. Iar drept cute între frunți să avem urmele mulajul cadavrului său luat din cearceaf după 33 de zile cu ziua având 12 luni. Cei cu piciorul mai mare decât al lui să-i poarte pantofii, iar cei cu el mai mic la fel, să i-i poarte! Ar trebui să sponsorizăm planeta cu lopeți ca să se-ngroape ei și pulsul să bată a cădere de bulgări de pământ asupra cosciugului lui. Nu plimbatul prin lunci, melancolic, ci căderea-n mojarul galaxiei, unde limba unui câine lătrând ținea de pistil și-l pisa. Pavlovian, cu limbile atârnând l-am mușca și carnea lui vânătă de viață, ca merele când cad ne rămânea în guri și între dinți ne putrezea noaptea și puțea literar, iambic și trohaic. Pustulele lui ar trebui puse pe drapel, măcar ca ciucuri, dacă nu ca lauri și bătăturile de la mâinile lui scriind, sparte, trebuie declarate mări cu porturi navale și comerciale și litoral pe-o plajă cât logoreea mutului, din care-am apărut. Monedele se uzează tot trecând din mână în mână, se subțiază. V-ați întrebat, materialul lor lipsă, ce se pierde prin uzare, unde e? E pe umerii lui Eminescu și pletele lui sunt unsuroase de dârele târârii noastre de viermi. Pustulele de pe picioarele lui când l-am lăsat să moară ar trebui să crească-n lanuri ca boabe de grâu pe spic și să ne facem pâine din ele și prescură-n biserici, să sângereze sudoarea lui care i-ar fi o haină prea mare lui Iisus. Cum arăta: avea hainele roase de molii crescute De subconștientul nostru și pe câmpurile cu in De unde s-a luat in pentru hainele lui, noi am urinat Intenționat și-acum spunem c-așa a fost soarta să moară de lup. Azi transpirăm și la o răsfoire și cresc Subrațuri între fiecare două pagini ale cărții lui Și-acolo transpirăm cu toții. Cămăși de forță i-au fost cutiile noastre craniene prea mici. Nici n-ar trebui să mai ieșim pe stradă de rușinea de a-l fi lăsat să moară și acum ne lăudăm că plopilor cu soț le-am inventat soacre care să-i despartă, să fie fără soț. Nu ne stă-n gât rădăcina teiului sau când bem ceai de tei, vezi, Doamne, și cu lămâie? Cărămida cu care i s-a dat în cap are în lutul ei bunicii, părinții noștri, care ne-au transmis caracterul pe cale genetică. Pe străzile pe care punem plăci cu numele lui De sub cuiele bătute-n plăci curge sânge și Placa denumirii străzii spune: “Iartă-i, Doamne, că nu știu ce fac!”. Ne înfiază bălțile prin care trecea cu trăsura canalia de C.A.Rosetti și barba lui Maiorescu îi bate cuiele în sicriu împinsă ca o daltă de barba noastră zicând că e cosciugul lemn de sculptat, nu cosciug. Nimeni nu i-a tras clopotele când l-au îngropat, doar cearșaful ud, transpirat al patului în care murise, s-a stors, a ieșit din spital și a intrat în biserică spre a-i trage clopotele, fiindcă cu el făcuse Eminescu transplant de duh. De ce l-am dat pe mâna hârciogilor în fracuri, de ce l-am dus în saloane șic când lui îi sângera a pod de casă cu blănuri de mioriță în ele? Ar trebui dacă donăm undeva sânge, asistenta să ne spună: nu, sânge de român nu, nu e bun! -De ce? -Eminescu! L-ați omorât și aparatele vi-l consideră apă! Moment în care apa, sărind din borcane înjură cu jetul întrebându-ne de ce-o jignim și promițând să nu mai vină veci în țara noastră, râurile abținându-se să curgă. Cred că dacă nu l-ar avea pe Caragiale lângă el și-n mormânt ar urla, de nu s-ar auzi hârâiturile lopeților, săpând să-ngroape pe alții. Pustulele bolii lui, pentru care suntem vinovați de la Zamolxe pân’ la râme, ar trebui puse pe steag și pocnetul lor, când plesnesc, să fie imn național onomatopeic uman. E un jug ce-l purtăm, numit Eminescu și negii pe umeri ne cresc cârni de rușinea de a-l fi omorât, tras pe o roată cu spițe fiecare, Eu, tu, el, ea, ăla, celălalt, ei, ele… Îi facem casă memorială cu rudele pietrei cu care i s-a dat în cap, în timp ce piatra cu care i s-a dat în cap se înmulțește prin prunduri, printre pietrele de pavaj, ca iepurii și multiplică ucigașii și li se pierde urma. Piatra trece din pat în pat, din așternut în așternut, ca o curvă versată și bisericile se surpă pe șoldurile ei în timp ce și cerul mestecă mere cu tot cu meri și pământul în care-au fost plantați. E vina noastră, puneți deci pustulele, buboaiele lui pe stemă și steag, așa cum stau în spic boabele de grâu, și chiar și în lanuri să fie bubele lui despre care vorbește în corespondență, că nu i se mai vindecă, și să știți că sucul din ele e sudoarea voastră transpirând în timp ce-i faceți rău, porcilor. DARIE DUCAN 31 mai 2006 Poem recitat în debutul Ediției I a "Nopții devoratorilor de poezie" |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate