astăzi nu ies din casă
ce se întâmplă dincolo de ziduri nu mă interesează
de fapt
locuința mea e o bulă de aer
singura în care pot să respir normal
e de-ajuns să privesc prin fereastra închisă
uneori timpul aleargă înaintea unui mercedes negru
la volanul căruia
sigur pe el
un tânăr spilcuit gonește spre neant
alteori se atârnă de sacoșa unei gospodine obosite
care-și plimbă kilogramele-n plus doar pentru a-și adăuga altele
lumea e un organism greoi
care ingeră tot mai multe E-uri
crescându-și tumorile cu entuziasm
o tânără-și goleste conținutul stomacului la rădăcina unui copac
în timp ce
pentru a nu știu câta oară
alarma unui sediu de bancă începe să urle-a pustiu
îi ințeleg dezolarea
și eu aș striga uneori
chiar o fac
doar că strigătul nu iese din mine
se strecoară prin artere si explodează în ventriculul stâng
atunci simt că inima se oprește
zidurile dispar
oamenii și așezările lor dispar
trupul se descompune în mii de particule
ce se împrăștie printre fire de iarbă

și-atunci simt...

ăsta e singurul meu noroc