Halucinanta geometrie a unui bec
în care cauți răspunsuri în zadar
printre întâmplări ieșite la lumină,
te face să meditezi ca un copil.
La marginea absurdității feroce
în care o reverență este mereu în frunte,
apare oboseala care are deja un hotar

Un ins ce privește fără un scop
un bec alb ce filează din când în când
și vrea să iasă în evidență
cu o privire insistentă spre lumină,
nu-ți produce decât o jalnică iritație.
Un răcnet care acoperă acum tăcerea,
vine ca o măciucă fără motivație.

Becul, lezat se revoltă atunci
de aceste sunete ieșite dintr-un suflet
cernit, ruginit, puturos.
Se stinge și așteaptă nervos rezultatul,
când vine întunericul, se instalează tiptil,
fără să mai anunțe vreodată,
uimirea, frica și chiar căscatul.