Ce știi?

Ce știi? întreba odată un preot. Sensul acestei întrebări este acela că nu știi nimic.
Totuși, ceva, ceva, afli pe lumea aceasta.
Tot ceea ce aflăm pe această lume, aflăm de la oameni.
Prin auz.
Prin citit.
Mărturisesc că, în afara gândurilor, inspirate și ele, sau revelate, în rău, sau în bine,
nimic nu mi-a fost împărtășit de îngeri, sau demoni.
Cvasimajoritatea cunoștințelor despre lume mi-au fost predate prin auz, și prin citit.
De oameni.

Vin la Hristos nu ca să ocup un loc în Rai.
Ca să mă mântuiesc.
Locul meu este în Iad.

Vin la Hristos pentru că el este alături de cel mic.
Alături de cel slab.
Alături de cel bolnav.
Alături de cel închis.
Alături de cel gol.
Alături de cel însetat.
Alături de cel străin.
Alături de cel neputincios.

Și față de ei, de toți, aș fi, poate, indiferent.
Și nu sunt indiferent pentru că ei, toți, sunt Hristos.
Om?
Dumnezeu?
Nu mă interesează.

O pledoarie divină pentru simplitate, sinceritate, adevăr, modestie.
O pledoarie divină pentru a fi, și a rămâne, în veșnicie,
indiferent unde vei ajunge,
om.

Să nu-l transformam pe Hristos în lozinci:
"Doamne-Ajută!"
"Doamne, iartă-ne!"
"Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!" (noi,păcătoșii)
"Doamne, dă-ne, dă-ne, dă-ne, dă-ne!"
...
etc...

Cât timp noi, oamenii, nu ajutăm oameni.
Cât timp noi, oamenii, nu iertăm oamenii.
Cât timp noi, oamenii, nu miluim oamenii.
Cu ceea ce avem mai bun în noi.
Cât timp noi, oamenii, nu dăm.
Căci să primim, este ușor.

De ar fi să mă rog, m-aș ruga așa: "Ia-mi, Doamne! Ceea ce știi Tu că Te ajută pe Tine! Ceea ce știi Tu că ajută oamenii! Începând cu cei mai mici dintre oameni!"

M-aș ruga rău? M-aș ruga bine?
Ce știu?