vinerea e ziua cînd
îmi întind în spatele casei
pielea cît o zi de post

un fachir pe cuiele de iarbă

lucruri de mult începute
o bucată de carne
așezată departe de capătul lumii
prin care molii rotunde
zburdă în voie ca o imitație
a hematiilor grase
puse pe ucis

vinerea e ziua cînd
mușchiul limbii devine erectil
cuvintele se împrăștie ca o spermă acră
amantele mele gestante
înghit pe stomacul gol
fărîmele calde ale unui poet
ce se divide inutil într-o
perfuzie opacă precum un dezinfectant

vinerea e ziua cînd
fără a-mi lăsa răgazul unor alte gînduri
răutățile din mine ies la iveală
ca icebergul unui război civil
fără învinși fără învingători
doar cu victime