Caut adâncimea,
Ca pe o hrană necesară,
Iubesc adâncimea,
Ca pe o fată sprințară.
În adâncime mi-am plasat,
Toate visurile mele,
Precum astronomul,
Își are visul la stele.
De ce? Mi-am pus întrebarea
Frumusețea rocilor,
Ale acestor minuni
Obișnuite ale pământului,
Mă fac mereu și intens,
Să îmi placă mai mult?
Fiindcă prin forță,
Învingi tăria,
Blocului de stâncă imens.
Dar nu numai atât,
Ci alte și alte probleme,
Mereu îți ridică,
De fiecare dată,
În fiecare zi , tăria din stâncă.
Eu, tu, în general minerii,
Nu au teamă de piatră,
De tot ce-I colosal. AȘA ESTE.
NU-I FENOMENAL?

1963