Urși polari magnetici,
Cu ochii injectați,
Se-aruncă-n gol haotic,
De pe ghețarii poluați.

Se prabusesc cu miile, scrâșnind din dinți,
Și agitându-se feroce,
Într-un spectacol plin de sânge,
De oase și de urlete.

Dar iată acum ultimul urs,
Cum stă și-ezită sus în vârf,
Vazându-și frații la pământ:
“Să mă arunc? Să nu m-arunc?”

Și il vedem din depărtare,
Cum deodată-și ia avânt,
Și sare cat poate el de tare,
Peste al speciei mormânt.

Iar când cortina cade-ușor,
Peste mormanul de resturi animale,
Aplaudăm cu-n zâmbet vag retard,
Un om, un urs, și-i floare.