agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2002-09-06 | |
Mi-a spus odata zbuciumatul vant:
-Zeii au coborat pe pamant. Du-te iute pana la ei Si cere-le aripi, de vrei Sa zbori sus, pana la cer Sa cunosti tot ce-a fost candva mister. Si eu m-am dus iute sa-i caut pe zei... Am strabatut continente si mari, si ploi cu scantei, Dar nu i-am gasit, si fiind furios Am luat, injurand, un bolovan de jos Si l-am aruncat dupa zbuciumatul vant Ca m-a inselat cu al sau cuvant. Si vantul a tacut. A primit resemnat Bolovanul care spre el l-am aruncat. Apoi, mi-a spus cu un glas scazut: -Alti zei din cer au coborat. Du-te iute, pana nu pleaca Si cere-le nemurirea intreaga. Dar nu m-am dus, nu mai credeam in vant Si mi-am zis: Nu exista zei in cer si pe pamant. E doar o aiureala a vantului pribeag, Cuvintele lui nu ma mai atrag. Si-am stat pe loc, nepasator, Dar cu dorul tainic de-a fi nemuritor. Dupa un timp vine iar zbuciumatul vant Si-mi spune:-Alti zei au coborat pe pamant... Hai du-te iute, nu zabovi, Cere-le minunea de-a trai. N-am inteles de ce vantul tot insista de zor Sa merg sa ma intalnesc cu zei nemuritori, Dar am plecat nehotarat si neconvins Ca zeii iar pamantul l-au atins. Si cum mergeam eu asa in nestire Am dat peste un zeu imbracat in mire, Avea privirea calda si zambetul pe buze, Era insotit de cohorta lui de muze. Tinea in mana stanga un buchet de flori Iar in dreapta avea doi sori stralucitori. Cand m-a vazut, m-a intampinat cu bucurie Si mi-a zis:-Sunt zeul iubirii din tine. Am coborat pe pamant sa te intalnesc Si dragoste in suflet sa-ti daruiesc. Si a facut o coroana din buchetul de flori, Pe umeri mi-a pus cei doi sori stralucitori, M-a imbratisat cu drag si apoi a disparut subit Simteam in mine ceva nedeslusit. De-atunci, de cand pe acel zeu l-am intalnit, Doar iubire, la randu-mi, am daruit. Si-asa am aflat ca minunea de-a trai Consta in a primi dragoste si a o oferi. Si m-am dus sa-mi cer iertare vantului pribeag Ca l-am lovit si ca n-am crezut in cuvantul lui. Dar vantul mi-a zambit cu drag Spunandu-mi ca el nu tine pica nimanui. Apoi a continuat:- Zeul acesta, din cer a coborat Ca sa stea cu tine pe pamant, Dar nu oriunde ci in inima ta, Lasa-l acolo cat mai mult sa stea. Caci zeul iubirii ce este in tine Apartine firii divine!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate