Ești femeia ce trece,

femeia ce duce
pe talpă
mirarea cărării.

Sufletu-n clopote
pe-nfundate se leagănă;
înclinat si lasciv
orizontu-ațipește,

Mă întreb în lumină
ce înger se cerne,
prin ce magice site
prea-plinu-i vorbește?

Ești femeia.

Ești femeia ce trece,
Femeia ce lunecă,

Femeia ce-aprinde în trecerea-i toamna...

Ce rug lasi în urmă
Tu, Doamna,
Ce flacări în păr,
Curtezană!